urca grăbit panta aia care ducea spre cartierul EI, urca aruncîndu-şi înainte picior după picior, călcîndu-se din cînd în cînd pe călcîie, urca gîfîind, simţea transpiraţia curgîndu-i fierbinte pe spate, urca cu gîndul că poate o întîlneşte pe drum sau că poate o mai prinde încă acasă, îmbrăcîndu-se sau aruncîndu-şi pe buze rujul ăla cu gust oribil, urca simţind cum slăbeşte cu fiecare metru în plus parcurs, simţea cum nu mai face faţă dar nu vroia să se dea bătut, urca nebun, urca simţind nicotina atîtor ani de fumat ţîşnind din el, urca cu paşi uriaşi, pînă cînd, ridicîndu-şi privirea, o zări în capul străzii, micuţă şi îmbrăcată în negru, o zări grăbită şi tristă, o zări aşa cum îi plăcea lui şi se opri privind-o; femeia îşi aruncă părul pe spate într-o privire îndreptată înainte şi lui i se păru că-l zăreşte şi îi zîmbi, fluturîdu-şi mîinile prin aer şi ţipînd fericit, o luă la fugă înspre EA însă femeia nu părea să îl observe şi fugi pînă ajunse în faţa EI unde se opri brusc; îi sări de gît şi încercă să o sărute însă EA rămase impasibilă, ca şi cînd nimic nu s-ar fi întîmplat, ca şi cînd el nu ar fi fost acolo, ca şi cînd nu l-ar fi cunoscut, ca şi cînd, şi el rămase înmărmurit agăţat de gîtul EI pînă în clipa cînd realiză ce se întîmpla de fapt şi simţi cum labele îi alunecă, cum nici măcar colţişorii ăia care îi ajutau la susţinere nu mai făceau faţă situaţiei, cum se prăbuşeşte peste poşeta EI neagră şi rămîne acolo mut în aşteptare, timp în care EA merge mai departe, îşi vede liniştită de drumul EI, la fel de dreaptă de spate, la fel de în negru îmbrăcată, la fel de tristă şi la fel de micuţă cum o ştia dintotdeauna; bestia realiză brusc cum că femeia lui, pe care atît de mult şi de disperat o iubea, femeia EA nu-l poate vedea şi nu îl poate percepe decît între ăia patru pereţi ai camerei lui, nicăieri în altă parte, nici măcar răsuflarea nu i-o simţea, realiza acum toate astea şi stătea răsturnat pe spate peste fermoarul poşetei - mirosea îngrozitor de tare a EA - stătea acolo prăbuşit şi habar nu avea ce ar fi trebuit să facă, dacă să stea acolo sau să se ducă dracului în vreo crîşmă dintr-alea în care îi plăcea EI să meargă înainte de a-l cunoaşte pe el, nu ştia şi întrebările îi măcinau mintea şi simţea că îi vine să plîngă şi înjura ca de atîtea ori înainte lipsa lacrimilor - adică de ce trebuia el să fie atît de diferit de restul lumii, de ce nu putea fi la fel cu ei, de ce ei puteau plînge, de ce EA îi putea zări pe toţi ceilalţi doar pe el nu, de ce toate astea şi de ce lui - toate i se învîrteau acum printre gînduri şi hotărî să se lase purtat de ele ca de valurile alea pe care atîta le iubea, să se lase purtat de ele şi de paşii EI, înspre unde va fi să fie, înspre ce va fi să fie, înspre cînd va fi să fie; privea în jurul lui, de-acolo de pe bucata aia de imitaţie de piele, privea în jur, oameni, oameni de toate felurile şi de toate vîrstele, oameni tineri şi frumoşi ţinîndu-se de mîini şi sărutîndu-se ca şi cînd toată lumea ar fi fost doar a lor, ca şi cînd ar fi fost doar ei, în casele lor, în paturile bucuriilor lor, oameni mijlocii, venind de la serviciu sau făcîndu-şi cumpărăturile de după-amiază, aduşi de spate, apăsaţi de grija zilei de mîine, de mîncarea copiilor şi de salariul mizer, oameni bătrîni, plimbîndu-şi cîinii - singurii care încă le mai purtau de grijă - sau stînd doar pe o bancă, la soare sau la umbra vreunei statui - mai degrabă aşa - cu gîndul dus departe, unii la nepoţii care abia merg la şcoală şi la viitorul pe care ţara asta li l-ar putea oferi peste vreo 20 de ani, alţii cu gîndul la tinereţile lor, la dragostele lor de pe cînd erau încă studenţi, sau, mai degrabă, la vremea cînd încă îşi permiteau să-şi scoată partenerii de viaţă la cafeneaua din colţ, pe corso, şi el îi vedea şi îi privea pe toţi şi nu mai ştia dacă trebuia să simtă compasiune sau, dimpotrivă, ciudă împotriva lor, a tuturor celor din jurul lor - sau al EI, atîta vreme cît pe el oricum nu îl vedea nimeni - a tuturor acelora pe care îi vedea şi ştia că toţi au sau au avut cîndva tot ceea ce el îşi dorea acum, tot ceea ce el nu avea, ştia că toţi îşi avuseseră odată cîte o EA, o EA care îi iubise, o EA care îi vedea şi îi simţea mereu, nu doar cînd erau împreună într-o aceeaşi anume cameră; şi brusc simţi ura; ură împotriva tuturor, împotriva lui, ură chiar şi împotriva EI, ură împotriva a tot ce-l înconjura şi scuipă printre dinţi tutunul rămas de la ultima ţigară, după care sări jos de pe geanta femeii mici şi îmbrăcate în negru şi porni aiurea, bezmetic, printre picioarele celor pe care cu doar clipe înainte îi privise, porni printre ei, înspre nici el nu ştia unde, şi se trezi doar mergînd în neştire, cu ochii închişi şi nepăsîndu-i de nimic; poate că va şi ajunge undeva într-o bună zi;