se întoarse şi privi în urmă-i, ca şi cînd brusc i s-ar fi făcut un dor nebun de ceva, nici el nu ştia prea anume de ce sau de cine, de cînd sau de unde, ştia, simţea doar că de undeva din interior nebunia vine, nestăvilită, vine aşa cum primăvara ne vin cocorii înapoi, se întoarse deci şi privi în urmă, spre ceea ce mulţi ar numi probabil trecut; nimic din cîte vedea prin sticla murdară din spatele omoplaţilor nu-i părea în vreun fel cunoscut, nimic nu aducea a ceva vreodată ştiut, nimic nu părea să fie aşa cum îşi amintise in dimineaţa aia cînd se trezise brusc de uruitul trenului ce-i trecea pe sub geam, dimineaţa aia în care i se păruse că viaţa ar avea totuşi un sens, că nu trăise chiar degeaba, aşa cum mama lui îi spunea mereu, că uneori cactuşii chiar înfloresc, că uneori semaforul chiar se face verde, sau că bătrîna de la colţ nu e chiar întotdeauna beată;