îi zări linia spatelui, arcuită rotund, asemenea spetezei scaunului preferat al tatălui său, o zări şi zîmbi trist; mîna femeii se întinse spre întrerupător, într-o ridicare fină pe vîrfuri şi putu să îi citească tristeţea pe sînii mici de care simţea brusc că i se face dor; n-apucă însă să zică nimic şi lumina puternică a becului de-o sută fără abajur invadă spaţiul strîmt al odăii; se chirci într-un colţ al patului, gemînd şi acoperindu-şi ochii, încercînd să fugă de prea multa deschidere care tocmai i se oferi;

“nu…; stinge-o, te rog mult; stinge-o; ştii că mă supără…; de ce eşti rea? de ce eşti rău, puiule mic? hai, iartă-mă…; iartă-mă şi hai înapoi lîngă mine; te rog…”;

“nu dragule; de data asta ai s-o suporţi; ai s-o suporţi aşa cum ţi-am suportat eu toate toanele şi toate porcăriile două luni de zile; ai s-o suporţi şi-ai să mă priveşti în ochi, m-auzi? ai să mă priveşti!”; îl prinse de vîrful ciocului zburlit, şi-i smulse labele de pe ochi, încercînd să-i descopere;

“priveşte-mă, n-auzi?!”; animalul se zbătu însă ca un nebun în braţele EI, urlînd, pînă ce femeia se sătură de el şi căzu istovită alături, plîngînd; el sări pe peretele din faţă şi smulse întrerupătorul cu dinţii, trăgînd ca un apucat de firele ce ieşeau din zid, tremurînd în spasme, nepăsîndu-i de nimic, urlînd în continuare, cu ochii închişi, pînă ce lumina dispăru de tot, cufundînd din nou camera în întuneric; bestia căzu pe podea gemînd spasmodic, acoperit doar de plînsul femeii ghemuite în pat;