se construise undeva în jurul lui; stătea acolo, înalt şi rece, gri şi fără nici un fel de sentiment, stătea şi nici el nu ştia ce aşteaptă; zid; zidul; el şi zidul; zidul şi el; un fel de două feluri din acelaşi ţesut, din aceeaşi mamă ieşiţi, stăteau şi se priveau unul pe celălalt ca şi cînd niciodată nu se mai văzuseră, ca şi cînd un cel de-al doilea zid stătea între ei, se căutau din priviri, nu se găseau, se doreau şi se pierdeau unul în celălalt; „mother, do you think she’s good enough for me ? mother, do you think she’s dangerous to me?” nu mai ştia; îşi amintea după-amiaza tristă în care ieşiseră în oraş, doi oameni mici şi frumoşi, ţinîndu-se de mîini, doi oameni cărora nimeni nu le putea da şi nu le putea lua nimic, doi oameni care aveau să iasă de la film certîndu-se, nici ei nemaiştiind de ce; seară goală, seară fără lună, seară ca orice altă seară, seară în care o vedea pe EA stînd micuţă undeva în stînga lui, privindu-l întrebător cu ochi mari şi negri, întrebîndu-l de ce, seară în care el nu zicea nimic, seară în care EA plecă fără vreun cuvînt şi el rămase nebun în mijlocul pieţei, privind idiot statuia ecvestră (Mihai Viteazul, parcă);