o zărise din prima zi; ajunsese la mare cu femeia-copac şi cu prietenul à Art Garfunkel semănînd, ajunseseră dimineaţa tare aruncîndu-se îmbrăcaţi în apa sărată şi rece, ajunseseră şi apoi căutînd loc de cort – dădu cu ochii de ea; stătea întinsă în hamac, n-avea mai mult de 17 ani, îl privea fix, ca şi cînd numai ei s-ar fi aflat acolo, avea păr blond în cîrlionţi subţiri, minunaţi în soare şi în mînă, sîni perfecţi şi slip roşu; abia apoi află că e rea, rea dintr-aia cuminte, rea de frică, din timiditate şi complex, rea frumos şi rea cu toţi ceilalţi mai puţin cu el; pentru o clipă uită de ce e acolo, uită de femeia-copac, uită de Garfunkel, uită chiar şi de el şi nu se mai văzu decît pe sine în braţele cîrlionţate;

apoi se luară de mînă şi picioarele cunoscură nisipul ud aşa cum mereu îşi imaginase el că ar trebui să fie ude buzele după ce sărută femeia pe care o iubesc, se luară de mîini şi plecară spre unde nu mai era nimeni, spre undeva în stînga ţărmului, spre 2 Mai, spre ruşi, spre armată, spre bărci, spre orice altceva decît lumea din jur, spre orice altceva decît femeia-copac şi bărbaţii-bărbaţi, alţii decît el;

de fapt...nici nu ştiu de ce încerc să plictisesc cititorul cu introducerea asta stupidă, cînd de fapt nu vreau să fac altceva decît să pun pe hîrtie gîndul lui, amintirea lui cu femeia-cîrlionţ; şi amintirea aia se reduce doar la picioarele ei; şi nu mă refer aici la picioare în întregime, ci doar la englezescul „foot”, sau mai precis „feet”; şi înainte de toate, haideţi să analizăm un alt aspect: de ce româneşte nu există diferenţa asta? adică de ce nu există atît de frumos? n-aş putea niciodată să vorbesc cu drag, sau cu dor, sau sexual, sau doar frumos despre „laba piciorului” unei femei! nu sună nicicum! „avea nişte labe ale picioarelor atît de frumoase!” sună ca dracu’! pe cînd „she had beautiful feet” are o cu totul altă rezonanţă; la fel cum n-am putut niciodată să găsesc sau să inventez un cuvînt potrivit pentru englezescul „lust”; aşa cum în nici o limbă nu există un corespondent la fel de bine sunător pentru românescul „dor”, la fel nu pot găsi eu ceva românesc pentru „lust”; complexitatea lui „lust” e cam aceeaşi cu cea a lui „dor”; cel puţin aşa le văd eu; în orice caz, revenind la ce ziceam, vorbind de picioarele femeii-cîrlionţ am să mă refer mereu la englezescul „feet”; asta ca să nu se creeze confuzii;

îşi amintise deci picioarele femeii-cîrlionţ, aşa cum le văzuse în după-amiaza aia, printre apă sărată şi verzuie, printre pietre alunecoase şi alge urît mirositoare, cele mai frumoase picioare pe care le văzuse vreodată, cu cele mai mici şi mai frumos conturate degete, picioare despre care puteai scrie un roman, picioare care puteau oferi oricînd, oricui, perspectiva unui „foot fetish”, picioare pe care şi-ar fi dorit să le mîngîie şi să le iubească o veşnicie, picioare cărora le-ar fi făcut şi masaj, el care ura să maseze picioare, îşi aminti picioarele alea şi se cufundă iar într-un fel de nostalgie; şi nu ştia ce-i lipseşte mai mult; picioarele femeii-cîrlionţ sau doar marea, doar Vama Veche, nu ştia dacă e bine că-şi amintise de ele şi i se părea acum că tot ceea ce-i spusese cu doar cîteva secunde în urmă din-toate-celelalte-făcutei-EA nu mai aveau nici un sens, mai cu seamă cînd ştia că din-toate-celelalte-făcuta-EA îi citeşte gîndurile, nu ştia dacă e bine şi aştepta acum replica EI;