nu ştiu dacă se întrebase vreodată de ce tocmai EA, sau mai apoi de ce doar EA, sau dacă nu cumva greşea dîndu-se cu totul EI, sau dacă nu era - toată povestea asta - decît un refugiu, o fugă de sine însuşi, de sine şi de tot restul lumii, nu ştiu dacă se întrebase vreodată, pe tot parcursul lunilor ălora petrecute cu EA - dacă o iubeşte într-adevăr, sau dacă nu cumva e doar o idioată auto-sugestie - ca de atîtea ori înainte - nu ştiu nimic din toate astea şi cred că nici el nu le-nvăţase pînă în seara cînd EA plecă definitiv din viaţa lui;

cert e că îşi amintea extrem de bine ziua aia cînd o luă de mînă prima dată; şi dacă stătea bine să se gîndească, mai degrabă îşi amintea ziua dinainte, cînd la film fiind împreună - era de altfel prima lor întîlnire şi nici acum nu ştia de unde avusese curajul să o invite în oraş, era, totuşi, o necunoscută - două ore se gîndise doar la cum ar fi vrut de mult să o ţină de mînă şi să ştie că într-adevăr privesc filmul ăla - “American Beauty”, mi se pare - împreună, ca doi îndrăgostiţi din ăia ce-i văzuse de atîtea ori în filme şi mereu îşi zisese că aşa ceva nu există în viaţa unui om, îşi amintea astea acum, emoţia şi nodul din gît, tremurul mîinilor şi ceasul privit la fiecare cinci secunde pe care EA le întîrziase, toate şi le amintea şi tot nu-şi dădea seama de ce tocmai EA, de ce tocmai lui, de ce nu altcîndva şi de ce se terminase şi unde greşise el de fapt; sau dacă într-adevăr era el cel ce greşise…

dacă ar fi fost să povestească cuiva ceva despre relaţia lor, nu ştia dacă ar fi fost în stare să găsească ceva anume de spus; poate ar fi putut zice două cuvinte: “nicely weird”; sau poate “weirdly nice”; totul fusese ciudat, fiecare gest îşi avea gradul lui de frumuseţe şi de nou, de nebunie şi prostie în acelaşi timp; totul cu EA fusese altfel, cu totul şi cu totul altfel decît cu toate femeile ce-i trecuseră prin braţe atîta amar de ani; începuse chiar să se întrebe dacă nu cumva abia EA fusese prima lui dragoste; dacă nu cumva tot restul fusese, pînă la urmă, auto-sugestie, fals, speranţă, vis frumos şi dacă nu cumva abia acum - atunci, de fapt - învăţase el cu adevărat ce înseamnă femeia; nu-şi amintea să mai fi plîns după cineva atîta vreme, nu-şi amintea nici să nu fi putut uita pe cineva după atîtea luni de zile, nici să nu mai fi căutat măcar alinare în braţele altei femei, dacă nu dragoste sau altceva; nici măcar de sex nu mai avea chef; şi poate asta îl punea cel mai tare pe gînduri; era ciudat, în orice caz; şi degeaba încerca să se convingă pe sine că are nevoie de altcineva, de fiecare dată cînd spera sau credea că acel cineva apăruse în sfîrşit - cu o clipă înainte de cuvîntul-cheie din suflet şi frumos spus - EA îi apărea înaintea ochilor şi-i umplea gîndurile şi totul se ducea dracului şi se întorcea mereu şi mereu la aceeaşi halbă de bere sau în faţa aceluiaşi ecran de computer, căutînd oameni “virtuali”, în faţa cărora ştia că nu are de ce să se teamă, pe care ştia că probabil nu îi va întîlni niciodată şi care puteau şi să îl judece că oricum nu-i păsa;

ar fi vrut să înţeleagă de ce o femeie cu care îşi petrecuse doar două luni din viaţă îi macină fiecare gînd, îi umple fiecare secundă a singurătăţii cu cîte o imagine a ceea ce a fost cîndva, de ce nu se poate rupe odată de toate amintirile alea, de toate senzaţiile pe care ele i le ofereau - şi chiar erau de toate felurile; că ba îi simţea mirosul prin preajmă, ba cineva sau ceva îl atingea într-un mod în care doar EA o făcuse pînă atunci, ba avea impresia că o zăreşte mereu înaintea ochilor şi multe altele de astea - de ce se încăpăţîna prosteşte în a respinge orice încercare a cuiva de a se apropia de el şi de ce de cîte ori căuta el o atare companie o făcea doar ca să îşi închipuie că e EA sau doar ca să poată face rău persoanei respective; şi oricît de mult ar fi căutat înlăuntrul lui un răspuns, el refuza să se arate, refuza cu încăpăţînare, ba mai mult, uneori avea impresia că nici măcar nu caută răspunsul pentru faptul că încă o mai aşteaptă ci din contră, acela la a nu fi încă acolo, alături de EA, căci doar EA îl iubeşte şi îl aşteaptă; şi ştia că totul e o prostie, o fabricaţie a minţii lui bolnave, un vis urît, o dorinţă vulgară chiar, toate le ştia şi totuşi se încăpăţîna să le accepte, se încăpăţîna să mai spere, să mai creadă într-o reîntoarcere a EI, în ceva ce ştia din bun capăt pierdut;

se simţea ca într-o poveste fantastică; se simţea ca şi cînd cineva s-ar fi jucat cu el, cu sentimentele lui, cu gîndurile şi emoţiile lui, cu cele mai ascunse dorinţe pe care le avea, se simţea ca şi cum s-ar fi aflat undeva jos, pe prima treaptă a unei scări în spirală pe care ştia că trebuie să o urce pînă la capăt şi căreia nu-i văzuse niciodată vîrful, o scară de pe care mereu cădea, de pe care mereu era aruncat în afară, ca şi cînd o forţă centrifugă din interiorul ei l-ar fi ţinut pe trepte, ca mai apoi, din cînd în cînd, dintr-o joacă stupidă forţa să dispară şi el să rămînă descoperit şi aruncat înapoi de unde plecase şi de unde neapărat trebuia să se întoarcă înapoi; un soi de ciclu infinit în care intrase fără voia lui şi acum nu ştia de cine depinde ieşirea lui de acolo şi cînd avea să se întîmple asta pînă la urmă;