i se făcuse brusc dor de liceu, un dor ciudat, un dor de un liceu care de fapt nici măcar nu era al lui, nu era cel pe care îl terminase el, nu era cel care ar fi trebuit să se afle în amintirile lui, era un liceu poate asemeni celui pe care îl visase mereu, poate un liceu asemeni acelora pe care le văzuse în filmele americane, unul în care existau iubiri frumoase în după-amieze calde de vară, în care privirile fugeau unele în spatele celorlalte, căutînd nici ele nu mai ştiau ce, vroia multe de genul ăsta să îi umple lui amintirile cu liceu şi nu era nimic din toate prin preajmă şi lui îi era totuşi dor, tare-tare dor şi nu mai ştia încotro să o apuce ca să îi fie lui cît mai bine şi mai frumos; şi în fond şi la urma urmei nici nu prea avea ce să îşi amintească din liceu, decît poate, din nou, imaginea umbrei, stînd micuţă şi tăcută şi tristă în spatele catedrei sau alături de el în încăperea aia ce dădea tuturor senzaţia de claustrare; atît; în rest…nu avea nici o amintire din, cu şi despre liceu; nimic demn de a fi adus la cunoştinţa cuiva căruia, prin cine ştie ce eventualitate şi prin ce joc al sorţii – i-ar fi păsat; aşa încît îşi luă gîndul de la liceu şi plecă mai departe în lumea lui;